„Să trăieşti Mimilică dragă şi să fii bună; să fii bună pentru ca să poţi fi fericită. Să fii bună pe cât poţi până în ultima clipă a vieţii tale. Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, realizări chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că cei răi nu pot fi iubiţi, şi-al doilea, ...al doilea... de ! Câştigurile întâmplătoare şi celelalte „pere mălăieţe", care se aseamănă cu el, vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire în tine răsare şi-n tine-nfloreşte şi leagă rod, când ţi-ai pregătit sufletul pentru ea. Şi pregătirea asta este operă de fiecare clipă, când pierzi răbdarea, împrăştii tot ce-ai înşirat şi iar trebuie s-o iei de la început. Si de aceea vezi aşa de puţini oameni fericiţi ... Atâţia câţi merită.
Dacă nu ne-am iubi pe noi aşa fără de măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit sau ne-am surprins asupra unei răutăţi, ori asupra unei fapte urâte; dacă, în sfârşit, ne-am examina mai des şi mai cu nepărtinire (lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi partea aceea de prostie fudulă, de făptură. Se ştie că durerea e un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte, trage învăţătură şi din durerile altora.
Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce vrei. Si văd c-ai început să ştii şi asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai început să te observi, să-ţi faci singură mustrări şi să-ţi cauţi singură drumul cel adevărat !
Aşa, Mimilică dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg cu cei răi. Smereşte-te, fă-te mică, fă-te neînsemnată de câte ori deşertăciunea te îndeamnă să strigi:
"Uitaţi-vă la mine"! Dar mai ales aş vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău aceasta: Să nu faci
nici o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulţumire mai deplină, ca o conştiinţă curată.
"Uitaţi-vă la mine"! Dar mai ales aş vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău aceasta: Să nu faci
nici o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulţumire mai deplină, ca o conştiinţă curată.
Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi de 50 de ani, ai s-o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu s-o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi.
Te îmbrăţişează cu drag
Al. Vlahută
Al. Vlahută
Când ai împlinit şaptesprezece ani."
