Umbla vorba că în ultimii ani înainte de 1989 erau oameni care se specializaseră în a căra morţi dintr-un loc în altul al României. Şi asta pentru că, bineînţeles, familiile îşi doreau ca morţii să fie îngropaţi “acasă”. Dar de ce nu era voie să-i transporţi oficial ? Aici, fiecare are versiunea lui. Unii zic că din cauză că regimul comunist dăduse o dispoziţie că morţii trebuie îngropaţi acolo unde au murit – dispoziţie care ar fi fost dată în perioada ultimilor ani, când regimul dorea să evite adunările publice de orice fel. Alţii zic că ar fi fost legal să transporţi decedaţi, dar erau nişte norme sanitare cumva costisitoare, pe care oamenii simpli nu şi le puteau permite.
În orice caz, vorba vine că la sfârşitul anilor '80 erau inşi care se specializaseră în transport de cadavre dintr-un oraş în altul al ţării printr-o metodă pe cât de simplă, pe atât de macabră: le cumpărau bilet normal de tren la clasa întâi şi îi transportau cu trenul la destinaţie. Ca să nu dea prea tare de bănuit, îi stropeau din belşug cu alcool ca să dea senzaţia că transportă oameni beţi morţi.
Cea mai cunoscută poveste de felul acesta e despre doi cărăuşi de cadavre din Bucureşti care s-au angajat să transporte un bărbat mort din Bucureşti până la domiciliul lui din Baia Mare. I-au luat bărbatului bilet la tren, i-au pus o pălărie în cap şi l-au înfofolit, l-au dus pe sus prin Gara de Nord tot zicînd: “Aoleu, tataie, da’ ştiu că-ţi place băutura”, l-au suit în tren, l-au pus între ei pe banchetă şi dă-i !
Totul, zice-se, a mers ca pe roate, pentru că mortul avea bilet, iar cărăuşii ştiau cum să se poarte cu naşul.
Însă după câteva ore de călătorie li s-au uscat gâtlejurile. În clipa aia, în compariment zice-se că mai era doar un cuplu tânăr. Cărăuşii au considerat că nu e nici un pericol şi au decis să tragă o fugă scurtă la vagonul-restaurant pentru una mică. I-au rugat pe tineri să fie cu ochii pe bunelu’, că a cam luat la bord - şi duşi au fost.
Acuma, ori că trenul intra în munţi, ori că a pus nişte frâne neaşteptate, cert e că, de la o zdruncinătură, “bunelu” s-a dezechilibrat şi a căzut pe tânăra de pe bancheta cealaltă. Logodnicul tinerei l-a ridicat şi l-a pus la loc, mustrîndu-l. Acuma, nici asta n-ar fi fost grav, dar se pare că “bunelu”, de la curbă şi frâne, a mai recidivat de câteva ori până când tânărul, iritat, l-ar fi înpins mai tare la loc pe bancheta lui.
De pe urma impulsului, “bunelu” s-a dezechilibrat, s-a lovit cu capul de geam şi a căzut lat pe podeaua compartimentului.
Încercînd să-l ridice la loc pe banchetă, cei doi tineri au constatat cu groază că bătrânul nu suflă şi s-au panicat, crezînd că ei l-au ucis.
De spaimă, l-au luat pe sus şi l-au aruncat din tren, pe fereastra vagonului.
Un pic mai târziu s-au întors de la vagonul-restaurant cei doi cărăuşi şi au constatat că bunelul nu mai e în compartiment.
“A coborât la staţia dinainte” - le-au zis cei doi tineri.
“Asta chiar nu văd cum putea să se întâmple, că era săracul mort de joi” - i-ar fi zis unul din cărăuşi.
Vorba vine că tânărul care l-a aruncat din tren a fost reţinut, judecat şi în final condamnat la închisoare, fiind singurul român care a făcut puşcărie pentru că a omorât un om deja mort.
